duminică, 16 iulie 2017

Despre Life Coaching ca mijloc de manipulare


Mă gândesc de mai multă vreme să scriu un text pe acest subiect, dar am tot ezitat spunându-mi că e un domeniu atât de controversat și, pe de altă parte, nu mă îndoiesc de faptul că există persoane cărora asta le face cu adevărat bine. (Să remarcăm o nuanță aici: cărora le face bine, nu care cred că le face bine. Acestea din urmă sunt covârșitor de multe. Și de zgomotoase, mai pot adăuga).

Aș zice să începem cu definiția conceptului, așa cum am am găsit-o pe unul dintre sutele de site-uri pe subiect, servite de old mighty Google: 

"Life Coachingul este un domeniu diferit de consiliere sau terapie specializata. O notiune noua pentru noi, dar care castiga din ce in ce mai mult teren, aceasta abordare te poate schimba: pe tine, viziunea asupra lucrurilor sau comportamentul tau intr-o anumita situatie.
Dupa cum ii spune si numele, coachingul poate fi tradus prin „antrenament”, iar abordarea aceasta se face in special pe proiecte specifice, personale si profesionale. Pe scurt, se face o examinare a ceea ce se intampla, descoperind impreuna cu Life Coachul obstacolele si provocarile pe care le ai in fata. Mai apoi, bineinteles, alegeti actiunea cea mai buna astfel incat rezultatul sa fie unul satisfacator". (sursa)

A....ha. La prima vedere - sau lectură - totul sună foarte interesant și, mai ales, atractiv. La urma-urmei, de ce-ai refuza o metodă care te ajută să devii o altă persoană, să fii mai bun, mai de succes, sau vorba unei cunoscute reclame, mai alb/mai strălucitor? 

Problema nu e conceptul în sine, despre care cred cu tărie că, pus în practică de oameni cu adevărat pregătiți și - aspect esențial - onești, poate fi cu adevărat o revelație și o modalitate prin care cineva se poate îmbunătăți pe sine. Problema e că, fiind o atât de mare cerere, numărul șarlatanilor (mă scuzați, nu le pot spune altfel) dornici de îmbogățire rapidă, care au invadat piața după doar câteva cursuri de naiba-știe-ce și, eventual, seminarii de "autocunoaștere" a crescut amețitor. Și ca urmare, sunt tot mai mulți cei care le cad în plasă, seduși de workshop-uri deosebit de costisitoare cu denumiri precum "Vindecă-ți rănile sufletului", "Iubește copilul din tine", "Cunoaște-ți adevărata putere" și altele care sună ispititor, dar de fapt sunt la fel de goale precum o casă abandonată. 

În lume sunt mulți oameni vulnerabili, iar pentru ei exemple precum cele de mai sus acționează ca o forță de atracție căreia nu-i pot rezista. Întâmplător, am ajuns să cunosc câțiva dintre aceștia. Realmente li se pare că au descoperit adevărata "cale" (orice ar însemna asta) și dovedesc o loialitate față de acești "Guru" vecină cu fanatismul. În același timp, felul în care se dezvoltă respectivii sub acest "life coaching" e cel puțin ciudat, din punctul meu de vedere. De fapt, nici n-aș zice că se dezvoltă, ci dimpotrivă. 

Spuneam așadar că am cunoscut câțiva oameni prinși de mirajul life coaching-ului, dar din păcate pentru ei nu au dat peste niște profesioniști adevărați. "Guru" căruia i se supun (și asta nu e o exprimare gratuită, pentru că realmente îi dau crezare orbește și fac tot ce li se spune să facă) nu este decât un manipulator care speculează slăbiciunile, știe să găsească punctele slabe și apasă exact acolo unde omul e mai vulnerabil. 

În decurs de numai doi-trei ani de "coaching", oamenii respectivi s-au schimbat radical, practic nimic din ceea ce sunt acum nemaiamintind de ceea ce erau înainte. Iată câteva exemple în acest sens:

- Ei cred că au devenit mai buni și mai încrezători în sine. 
Realitatea: sunt aroganți și au impresia că le știu pe toate. Nu sunt dispuși să admită că, poate, au greșit și orice încercare de-a le atrage atenția este interpretată ca un afront, o jignire sau un atac. Acceptă doar laude și aprecieri, pentru că li s-a băgat în cap că doar la astea sunt îndreptățiți.

- Ei consideră că au descoperit sursa tuturor problemelor pe care le au.
Realitatea: dau vina pe părinți și, într-o notă mai extinsă, pe copilărie pentru absolut tot ceea ce li se întâmplă, respectiv pe toate deciziile eronate și alegerile greșite pe care le-au făcut la maturitate. 

- Ei sunt de părere că "Guru" căruia i se supun i-a salvat de la un dezastru iminent.
Realitatea: nu ezită să achite sume semnificative (ca de exemplu, 300-350 de Euro pentru un seminar de două zile; asta e destul de mult în orice țară europeană, dar pentru România este chiar foarte mult) și practic, nimic nu li se pare exagerat sau prea costisitor dacă e cerut de "Guru", în numele vindecării sufletului lor, rănilor copilăriei etc etc etc. 

- Ei sunt ferm convinși de metodele aplicate de "Guru" în cadrul seminariilor sau în afara acestora. 
Realitatea: cumpără tot felul de cărți scrise de "mentorul" lor, cu denumiri pompoase și le citesc până le învață pe de rost, lipesc bilețele motivaționale prin toată casa ("sunt un învingător", "viața mi se îmbunătățește în fiecare zi", "Universul îmi va împlini dorințele", "am numai succese" șamd), rostesc zilnic mantre asemănătoare antemenționatelor bilețele și cred cu toată puterea în ele.
Și dacă toate acestea sunt, până la urmă, inofensive, ceea ce mi s-a povestit cu mândrie că se face în cadrul workshop-urilor mi-a încrețit pielea pe mine. "De exemplu, facem meditații. Stăm cu toții pe jos, în cerc, cu ochii închiși, ascultăm o muzică liniștitoare, X (n.r., Guru) ne vorbește și simțim cum treptat ne relaxăm, iar după aceea avem anumite viziuni ale vieților anterioare". Mie asta îmi sună a hipnoză colectivă în toată legea. Și am mari îndoieli că toți acești guru au studii de medicină sau psihologie care să le permită să facă așa ceva.

- Ei cred că "Guru" este salvarea absolută a tuturor.
Realitatea: încearcă să-l bage pe gât oricui și să convingă lumea să-i cumpere cărțile și să-i urmeze metodele - pe care, personal le găsesc cel puțin discutabile. Orice încercare de rezistență e interpretată ca un afront direct. De fapt, se comportă ca niște Martori ai lui Iehova care hărțuiesc lumea și încearcă în permanență să facă prozeliți. Dacă îndrăznește cineva să le spună că nu e tocmai ok ce se întâmplă, reacționează furibund și-l apără pe "Guru", cu metodele lui cu tot, până-n pânzele albe.
Precizare: la insistențele cuiva, am căutat un clip pe Youtube și am încercat să ascult. Cică "e important să asculți până la capăt, chiar dacă faci și altceva între timp, cuvintele vor pătrunde în subconștientul tău". Deja-mi suna periculos. Dar când am auzit vocea vorbitorului - nu neg, plăcută, adâncă și insinuantă - care începuse să-mi spună ce grozavă sunt și cum merit ca toată lumea să-mi îndeplinească visele și dorințele, am oprit clipul. Oricât de greu mi-ar fi, n-am să permit nimănui să se joace cu mintea mea după bunul plac.

-  Ei sunt ferm încredințați că merită tot ce e mai bun.
Realitatea: se așteaptă ca Pământul să se învârtă după ei, nu după Soare. Au pretenții tot mai mari și li se pare normal ca restul să se pună pe sine pe plan secund pentru a le sta la dispoziție atunci când decid ei că doresc asta. De fapt, ceea ce s-a întâmplat e că au devenit un fel de vampiri emoționali.

Având în vedere toate cele de mai sus, nu e deloc de mirare că-și susțin "mentorul" cu atâta fervoare. El e cel care-i validează, e cel care le-a băgat în cap că-s extraordinari și că totul li se cuvine. Dacă ar renunța la el - sau dacă ar fi onești cu sine și și-ar pune, pentru un moment, întrebarea "ce fel de om am devenit?" - întreaga lor lume s-ar fărâmița.

Încheind acest kilometric post, voi spune că aș fi ultima persoană din lume care să nege existența problemelor și dreptul fiecăruia de-a căuta ajutor. Eu însămi am făcut-o, dar la un psiholog adevărat, cu studii în domeniu și cu drept de practică. Nu voi susține însă niciodată îmbuibarea cu bani a unor falși vindecători, care speculează slăbiciunile umane și dau asigurări că, practic, ai dreptul să faci orice - chiar dacă prin asta, rănești oameni care țin la tine și-ți erau aproape.

miercuri, 12 iulie 2017

Dosarele X: "Sunteți Greta? Vrem banii!"


Sună telefonul, răspunde o colegă. După ce îngaimă vreo două propoziții în engleză (!!!), îmi întinde antemenționatul obiect, cu un aer de vădită confuzie pe față.
- E cineva care întreabă de tine, șoptește. N-am înțeles prea bine, dar cred că vrea bani.
Mă uit împăiată. Cineva care vrea bani de la mine? Da' mult m-o fi căutat? Ce, nu știe că-s cetățean onest și plătesc impozit, nu-mi_amintiți_cât_că_m-apucă_damblaua?

Înșfac telefonul, mă prezint în germană, colega mormăie că, vorba unui personaj din "Usual Suspects", in English!, mă repliez. 
De cealaltă parte nu se aude nimic, de eram gata să închid ("s-o fi lămurit că n-are ce bani găsi la mine"). Apoi, o voce feminină, anemică și cu ecou.
- ... hello...? Greta? Are you Greta?
Hmm, depinde :)) Nu eram tocmai sigură că e-n avantajul meu să fiu.  
-  Suuuunt *atâta rău dacă am înțeles numele* din Shanghaaaai și vă sun în legătură cuuuu.... plataaaa care, ăăăăă.... ni se cuvineee..
Vorbea raaaar, alungind cuvintele și înceeeeet, de ziceai că de-o săptămână nu mâncase decât orez crud cu paiul. 
- Nu am cunoștință de nicio plată și cu siguranță nu cunosc pe nimeni din Shanghai. Sunteți sigură că n-ați greșit  numărul?
- Nuuu.... nu aaaam greșiiit... nu sunteți Gretaaa de la compania X?
Hait.
- Ba da, mă numesc Greta și aici e într-adevăr compania X, dar nu știu despre nicio plată. 
- Cum să nu știiiți.... am livrat cutare produuuusee... și ați întârziaat cuuu... plata. 

Mă scărpinam de zor în cap. Colega rămăsese lângă mine și mă privea abstract-cubist.
- Doamnă, aici nu ați livrat nimic. 
- Ba daaa.... în luna aprilieee.
Shit, eu nu mai știu pe dinafară ce livrări am primit săptămâna trecută și tu-mi zici de aprilie?? Cer niște date precise - data exactă, numărul de factură, marca produselor livrate.
Interlocutoarea mea nu percutează.
- ... așteptăm baniii, Mrs. Gretaaa.
Așteptați, că eu nu vă deranjez.
- De unde aveți numărul acesta de telefon?
- ... cuumm de undee... din semnătura dumneavoastrăă... de pe maiiil.
Acum chiar o îmbulinasem. Numărul de telefon din semnătura Outlook este, evident, cel al actualului departament. Deci eu chiar am comunicat cu persoana? Adevăru-i că la cât de mulți inși cu nume ciudate avem la compania de-a cărei distribuție se ocupă departamentul unde prestez, nu m-ar mira. Dar bani?? Eu??
Îi cer să-mi trimită pe loc un mail, ca să-mi dau seama de unde s-o iau.
- Dar de ceee... că v-am trimisss... și nu am primit baaanii.

Parafrazându-l pe Toma Caragiu, lasă-mă dom'le cu banii că înnebunesc. Insist cu mail-ul și-i elucidez că, dacă nu-mi trimite, închid telefonul pentru că eu habar n-am cine e. Și nici bani să-i dau n-am. 
Miorlăind în continuare apatic, mă informează recalcitrantă că tocmai a trimis. Evident, nu primisem nimic. Deci asta pe ce adresă a trimis, dacă nu pe aia de unde a luat numărul (corect) de interior la care a sunat?

Cred c-am mai stat cel puțin vreo 5-6 minute la telefon, pendulând între "v-am trimis mail-ul, vrem banii" și "n-am primit nimic și nu aveți de primit bani de la noi". Ca să mă lămuresc, în final, că vorbea cu Greta greșită. De la o companie care a lucrat cu noi, ce-i drept, dar care nu mai e clientul nostru de 5 (cinci) ani!

Bun. Acum, ce nu înțeleg eu:
- cum de avea numărul de telefon al unui departament care acum cinci ani nu exista;
- cum de n-a mai sunat niciodată la noi, din moment ce e clar că ține legătura cu acea Greta;
- cum comunică de fapt cu cealaltă Greta? 
- dincolo de toate, cum naiba a ajuns un mail cu semnătura mea la ea? Acum cinci ani cu siguranță nu mă ocupam (și) de livrări. Și repet, avea numărul actual de telefon, deci somehow a primit un mail recent, cu o semnătură pe care-o folosesc de-abia din octombrie, când am schimbat departamentul.

Am decis că n-are niciun rost s-o întreb pe ea toate astea, făcuse oricum exces de coerență până atunci.  Not.  Ar fi fost doar și mai mare pierdere de timp.

Asta ca să nu mai spun că:
- dacă ai de încasat o sumă pentru indiferent-ce, cum naiba nu ești în stare să furnizezi niște date ceva mai clare decât "nu am primit banii, așteptăm banii"?
- n-ai aflat că, în general și dacă nu-i cu supărare, se folosește numele de familie?

Se-ntâmplă lucruri, vă zic.

duminică, 9 iulie 2017

Dieta, ca semnalizarea


Știți bancul cu semnalizarea, nu? Merge, nu merge, merge, nu merge, merge....

Ei, cam așa e și cu dieta mea, pe care de fapt nu știu dacă să o numesc dietă sau stil de viață sau, mai prozaic (dar probabil mai aproape de realitate),  încercarea de a mă menține la măsura 38.


Principala problemă pe care cred că o am constă în stilul dezordonat, pe alocuri chiar haotic, în care trăiesc și deci, și mănânc. O săptămână încep serviciul la ora 6, prin urmare plec la 5 de acasă. În ultima vreme am început să mănânc micul dejun chiar și la aceste ore inumane, chiar dacă pentru asta trebuie să mă trezesc în jur de ora 4 (înainte mă trezeam la 4:30, dar nu mai aveam timp să mănânc, iar pe la 7:30 cel târziu, cu ochii-n monitor și între două telefoane, simțeam că mă ia cu leșin de la stomac). Vin acasă în jur de 4 după-amiaza, mănânc, pe la 8 seara mai legumesc ceva și orvoar, noapte bună, sănătate, bucurii. Partea proastă e că dorm prost - "îndesat", s-ar putea spune, iar asta numai de bine nu e (am citit pe undeva că dereglările de somn atrag și probleme de greutate).

Asta e săptămâna cât de cât normală, dacă nu pun la socoteală trezitul în aproape creierii nopții. Weekend-ul nu se ia în calcul, și ăla e normal. Urmează săptămâna în care încep munca la 9:30, deci cu trezit la ore mai normale, mic dejun tot normal, problema aici fiind că peste zi la serviciu nu pot mânca - efectiv "nu intră" - deci seara pe la 8 mă năpustesc asupra mâncării ca vaca-n lucernă. 

La sugestia unei prietene, încerc să am o alimentație cât mai bogată în proteine, ceea ce n-a fost o idee rea. De ciocolată nici nu mai mi-aduc aminte de când nu m-am mai atins. Mă străduiesc să mănânc mai multe fructe, dar și ele sunt cu schepsis, pentru că nu toate sunt recomandate când vrei să slăbești - bunăoară, îmi plac mult bananele și strugurii, dar cică-s big no-no în dietă. Iar de ananas și pepene m-am cam plictisit. 

O (altă) problemă pe care o am e că n-am răbdare să gătesc - și nici nu-mi place, dar să zicem că la o adică mi-aș impune-o. Însă cum să poți sta să meșterești ceva în tigaie când tu nu vezi decât mâncare în fața ochilor? Așa că mă mulțumesc cu niște brânză, ceva salată, niște roșii, pui rece, ouă fierte, d-astea.

Nu pot spune că nu am rezultate. De la 65 de kilograme, cât ajunsesem să am când m-a apucat damblaua și-am zis că așa că nu mai merge, am ajuns la 62 în câteva săptămâni. De fapt, azi-dimineață aveam chiar 61,9 și-am simțit că-mi ador cântarul pe care-l boscorodisem de-atâtea ori până atunci :))) 
(Paranteză: în perioada 65, un coleg m-a întrebat dacă sunt gravidă. Și vorbea serios! Păcatele mele... Purtam un tricou ceva mai larg, dar orișicât). 

Dar cum se explică titlul. Păiii.... dacă o zi - o singură zi - nu-s atentă și mă dezmățez cu niște înghețată, a doua zi am 700 de grame în plus, de-mi vine să șutez cântarul pe geam. Nu prin geam, că mai am nevoie de el. Totuși. 
Și, ei bine, sunt cam frustrată din sus-numitul motiv. Totul e ok atâta timp cât sunt atentă, foarte atentă la ceea ce mănânc. Dar cel mai mic derapaj mă dezechilibrează și am nevoie de minimum 3-4 zile să dreg excesul. 

De curând, o cititoare mi-a trimis pe mail un exemplu de dietă vegetariană, cu fructe, legume și lactate (mulțumesc!!! 🙂). Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenția e faptul că, mi-a scris ea, nu s-a mai îngrășat după ce a încetat dieta. Asta mi se pare deosebit de atractiv și cred că după ce mă întorc din vacanță (AMR 2 săptămâni, yey), cred că mă apuc de ea.

Între timp, dacă aveți idei despre cum se poate menține greutatea obținută, please share 🙂

joi, 6 iulie 2017

Muzică bună, bucurie pură


Sunt decupată de oboseală, azi am fost plecată exact 12 ore de acasă (pân' la urmă tot le cer eu ăstora de la munci să contribuie la plata chiriei), dar vreau neapărat să împart cu voi ceva care-mi place atât de mult, încât cred c-am ascultat de câteva zeci de ori în numai câteva zile. Și n-am de gând să mă opresc.

Este vorba de concertul de închidere a stagiunii Filarmonicii din Berlin, care anul acesta a fost dirijat de Gustavo Dudamel. După două bisuri, Dudamel a făcut schimb de locuri și a preluat rolul de concertmaistru.

Ia uitați-vă ce-a ieșit:



Nu mai auzisem marșul ăsta până acum, însă Doamne, cum mi-a mai mers la inimă! Vivacitatea piesei, interpretarea, exuberanța întregii orchestre și-a adevăratului concertmaistru, acum în postură de dirijor, bucuria evidentă a publicului, expresivitatea lui Dudamel,  toate astea la un loc au creat un moment cu adevărat unic. Am convingerea că nimeni dintre cei prezenți la concert nu va uita vreodată această experiență. 

Mi-a plăcut foarte mult Gustavo Dudamel în calitate de dirijor al Concertului de Anul Nou de la Viena. Acum îmi place și mai mult. 

(Dar nu, nu cred c-am să străbat Germania și pentru el, totuși 🤔 De iubit, tot pe Zubin îl iubesc. Numa' zic).

marți, 4 iulie 2017

Mostre din viața în Germania (V)


Ca de obicei, una caldă, una rece. Încă n-am văzut câini cu covrigi înșirați pe coadă (musai calzi și cu susan, ei, covrigii), deci nu e vreun breaking news că nici în Germania nu funcționează toți și toate perfect. 

Începem cu aia caldă, ca să avem cu ce ne răcori ulterior.

1) Acum câteva săptămâni mă apelează un număr local. Răspund, circumspectă - mă gândeam c-or fi unii cu niscaiva sondaje de opinie pentru care n-am niciodată răbdare. De la casa de Asigurări de sănătate. Plănuim să plecăm anul ăsta în concediu? 
Hm, da, plănuim strașnic.
Unde?
Mă încrunt la telefon, de parcă mă putea vedea careva prin el. "Care e motivul pentru care mă întrebați așa ceva?"
La care duduia îmi explică faptul că, dacă plecăm în afara Europei, trebuie să încheiem o asigurare separată, care să acopere eventualele costuri la nevoie. Suma suplimentară e derizorie, asigurarea se poate încheia și online, totul foarte simplu și rapid.
Rămăsesem ca rața la fulger. Clar, telefonul a fost foarte binevenit, nu știu dacă altminteri mi-ar fi dat prin cap să mă ocup de asta. Mai presus de orice însă, găseam coincidența absolut frapantă. Niciodată n-am mai primit un asemenea telefon, de ce taman acuma când.... 
- O coincidență, zice tipa, sunăm aleatoriu, în perioada concediilor. 
Aleatoriu, hai? 🤔

2) După cum am mai bombănit și în precendentul articol cu "mostre", în urma incidentului din ianuarie mașina noastră trebuie revopsită local - pentru a doua oară - după ce neasemuit-de-inteligenții de la service au greșit nuanța. Am mai amânat, parțial pentru că ei ziceau că sunt aglomerați, parțial pentru că mi-era mie lene de tot demersul, bref - am dus-o ieri dimineață. Am avut o zi liberă, deci numa' bine.
- Când e gata?
- Păi când vă trebuie?
(Adică dacă ți-aș spune că-mi trebuie abia săptămâna viitoare, o ții până atunci în service?)
- Mâine dimineață.
- Bun, o facem astăzi, vă sun în jur de ora 16.
A sunat pe la două. Ca să ne spună că mașina nu va fi gata la timp fiindcă... ați ghicit, nu-i așa? "Furnizorul ne-a trimis culoarea greșită".
Am simțit că explodez, că-mi crapă capul, vă jur. Cum e posibil să se întâmple a doua oară același lucru?! Mașina e albă, frate, ALBĂ, nu verde-praz. Cică există 11 nuanțe de alb. Ei taci. Și de-aia ați sunat cu numai două ore înainte de termenul agreat pentru ridicarea mașinii?

Am fost azi la service, am primit de la ei o mașină pe care o folosesc până când va fi gata a noastră. Individul și-a exprimat speranța că astăzi primesc culoarea corectă. Ziua a trecut și nu, nu ne-a sunat. Trag concluzia că...

... de fapt nu mai trag nicio concluzie, c-apoi chiar că explodez!!!!