luni, 31 decembrie 2012

Ești tagged, deci exiști


Am impresia că, dintr-un anumit punct de vedere eu nu prea exist, ca să zic așa. La această concluzie am ajuns în seara asta, când am deschis Facebook-ul și m-a luat cu bling-bling încă înainte de a se fi încărcat integral pagina. Explozie de culori, imagini imitând mai mult sau mai degrabă mai puțin reușit 3D-ul, toate țipând extaziate la mine că să am un 2013 așa și pe dincolo.... bla-bla-bla, numai că-n clipa următoare constat că eu n-am fost ''tagged'' pe nicăieri.  Adică poza nu e și pentru mine, adică eu nu, adică....

Hait. Chiar nu mă regăsesc printre norocoșii care ocupă un loc onorant pe o listă gen ''... and 76 others''?  Potrivesc ochelarii mai bine.  Nu, domn'le.  Nu-s nici în poza cu 2013 scris cu albastru pe fond de cer înstelat (how romantic is that?), nici în aia cu 2013 multicolor și cu puchiței tărcați, nici în aia cu steluțe aurii, nici în cea cu două pahare de șampanie. Un calcul simplu arată că, în total, în pozele astea au fost ''rezolvate'' 223 de persoane.  Ceea ce înseamnă că lor nu mai trebuie să le urezi nimic, i-ai umplut de atenție și de politically corectele urări de bine.

Tiii, ce noroc pe capul lor. Păi ce? E de colo să fii desemnat alături de sute de inși într-o poză culeasă de pe net, din probabil câteva sute cu aceeași tematică și să fii băgat acolo la grămadă, ca zarzavatul în ciorbă? Și stai să vezi apoi ce bucurie pe capul tău, când ceilalți fericiți, copleșiți sau nu de emoție feisbuciană, purced să răspundă. Ca deh, ai / n-ai chef, noblesse oblige. Gândurile celor mai mulți dintre ei în prag de nou an sunt la fel de profunde precum mesajul transmis prin intermediul puchițeilor tărcați: ''Thx, la fel și ție!'', ''Ms, la mulți ani!'', ''La mulți ani, poop''. Mesajul e obligatoriu însoțit de un like. Că doar toată lumea știe, un ''thx'' sau un ''poop'' fără like e ca o cioară fără pene. Sau ca niște pene fără cioară, depinde din ce perspectivă privești. 

De la deal la vale, mai cu un like de la unul, mai cu un ''thx'' de la altul, ajungi ca-n interval de cel mult o oră să ai vreo câteva zeci de notificări.  Asta da viață socială! Desigur.  Care este. 

Am share-uit și eu o imagine, dar aduc următoarele argumente în apărarea mea: nu am tagg-uit pe nimeni, nu are puchiței și e, în sine, atât de frumoasă, de sugestivă și de sinceră, încât mi-a mers la inimă.


Este ceea ce vă doresc și vouă. Indiferent unde și împreună cu cine vă prinde domnul Midnight 2013 și indiferent dacă sunteți sau nu ''tăguiți'', eu vă urez să aveți parte de un an cu vise împlinite. Adică vă doresc ceea ce-mi doresc și mie. Să fim sănătoși, noi și cei dragi nouă, să dăruim și să primim iubire și să avem cât mai multe motive nu numai de-a zâmbi, ci de-a râde din tot sufletul.

La mulți ani și să ne fie bine :) Petrecere frumoasă tuturor, ne citim la anu' :)

4 comentarii:

Unknown spunea...

Ei, nici eu nu prea exist:)). Pana de curand nici macar nu aveam cont pe Facebook, daramite sa fiu tagg-uita. Mi-am facut cont apoi, dar doar pentru a pastra o oarecare relatie cu colegii din liceu si din facultate. Asa ca, din totalul de 76 de prieteni pe care imi am, pe toti ii cunosc si in realitate.
Si nici eu n-am fost tagguita in vreo urare de sarbatori, nici eu la randul meu n-am facut-o. Dar sincer, nici nu le-am simtit lipsa.
Iar in final, iti urez un an nou minunat, de zeci de ori mai bun decat cel ce tocmai a trecut! La multi ani!

Greta spunea...

Deci așa, Ale, nici tu nu exiști pe Facebook? Ntz, nu știu ce-o să ne facem :D În continuare nu sunt tagg-uită, dar asist cu interes maxim la ceea ce se întâmplă la pozele cu tag-uri. Unele au adunat peste 100 de comentarii :))
Să ai un 2013 excelent, în culori pastelate și bogat în realizări :) La mulți ani!

thea spunea...

Mi-ai dat tema de gandire... nici eu nu exist! :)) Serios vorbind, treaba asta cu mesajele la gramada de pe facebook si cu sms-urile "all list" ma lasa rece. Nu ma deranjez sa raspund. Daca am ceva de urat, o fac la telefon, personal, trimit o felicitare scrisa de mana sau si mai bine, daca se poate, printr-o vizita scurta :). M-am inteleptit in ultima vreme :))
Iti urez un an nou la superlativ! La multi ani!

Greta spunea...

Wow, Thea, încă o persoană "inexistentă" pe Facebook :)) Nu știu ce-i în capul nostru. Atâta insensibilitate, domn'le.... să ne fie rușine, vorba lui Caragiale, la ficsonomia obrazului :))

(Nici eu nu răspund, dacă se întâmplă să mă trezesc băgată prin te miri ce listă. Și dau urgent "Hide", ca să scap de inevitabilul cârnat de răspunsuri și like-uri :)) )

Un 2013 excelent să ai, la mulți ani! :)